"De la bun început precizăm că articolul de faţă este unul strict ştiinţific, numerologic şi nu îşi propune să influenţeze opinia publică într-un fel sau altul. Specialistul în numerologie contactat de „Crişana” se va referi în cele ce urmează la numerograma preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi la analiza datei referendumului raportată la această numerogramă. Se armonizează sau dimpotrivă? Este favorabilă data de 19 mai 2007 şefului statului sau nu? Şi dacă da, în ce măsură? Nu ne propunem să “ghicim” nimic, nici să facem negaţii sau afirmaţii, să impunem noi un punct de vedere. Pur şi simplu analizăm cât de favorabilă este o zi foarte importantă pentru ţară şi pentru destinul politic al unui cetăţean, raportat la acel cetăţean. Dacă unii vor susţine că astrologia sau numerologia predictivă înseamnă “ghicit”, atunci şi următoarele ramuri ştiinţifice înseamnă tot “ghicit”, mai mult sau mai puţin: astronomia predictivă, medicina preventivă (predictivă), sociologia (sondajele), seismologia predictivă (foarte importantă!) şi… meteorologia predictivă (timpul probabil). Datele problemei Vom face ceea ce în limbaj de specialitate numim tranzitul unei zile actuale, sau din viitorul apropiat, la numerograma numelui, mai precis o dată raportată direct şi detaliat la o altă dată, cea a naşterii: “Drumul Vieţii”, “Calea Destinului” sau “Vibraţia Naşterii”, cum este numită şi care, după unii numerologi e cel mai important număr din numerogramă. Prin urmare, vom acorda atenţia principală armonizării şi corespondenţei (perfecte!!!) a numerelor analizate, localizării şi detalierii lor strict matematic, mai puţin interpretării semnificaţiei lor în mod personalizat, fapt care nu ne interesează prea mult în scopul propus. Pentru numele propriu-zis al preşedintelui suspendat avem următoarea analiză: LITERE: 13, având ca rădăcină nr. 4 --------------------------- Drumul Vieţii (Vibraţia Naşterii): T R A I A N B Ă S E S C U 4.11. 1951/ 13/ 4 2 9 1 9 1 5 2 1 1 5 1 3 3 _________ _____________ ________ _______ 16 15 16 7 ________ _______ ______________________ 6 7 16 7 Data referendumului: Data suspendării: 19. 05. 2007 19. 04. 2007 15 9 14 9 6 5 15 14 6 5 Unde-i 1 e putere... Numărul-rădăcină al numelui Traian Băsescu este 7, derivat din 16. Adică un număr impar dinamic, considerat un număr central, poate cel mai important în Kabbala. Este, de asemenea, un număr al victoriei. Acelaşi număr-rădăcină, 7, derivat tot din 16, reprezintă numărul ereditar. Traian Băsescu a moştenit de la tatăl său personalitatea şi, din câte ştim, chiar profesia, între cei doi fiind o legătură foarte strânsă pe această linie. Iată până acum o simetrie frumoasă, o primă armonizare. Numărul activ, adică al prenumelui este 9, adică 7-le extrovertit, un număr dinamic, impar şi care presupune multă intuiţie, mai ales că îl găsim dublat în şirul de numere, dar şi multă popularitate, deschidere spre oameni. Aşadar un prim semnificator al intuiţiei, la care mai adăugăm cei doi de 2, cu o putere foarte mare, aflându-se aşezaţi la începutul prenumelui, respectiv a numelui. De asemenea, numărul maestru 11 din Drumul Vieţii. Dacă mai adăugăm şi numărul dominant 1, numărul luptătorului, al liderului prin excelenţă, al învingătorului, găsim personalitatea determinantă pentru un om dispus să joace pe o singură carte, cum a şi declarat dealtfel, şi capabil să câştige. Nu mai puţin de cinci de 1 în şirul de numere subliniază dinamic dorinţa şi puterea de a se impune profesional, de a conduce, exprimarea liberă şi priza la public fiind două din marile atuuri. Sub semnul armoniei Drumul Vieţii este 4 derivat din 13, un număr de probă, presupunând o realizare prin efort, ambiţie şi hotărâre până la încăpăţânare, perseverenţă şi putere psihologică (4 este şi numărul psihic pentru nativ), unele realizări târzii sau care au întârziat, unele probe de trecut. 4 este guvernat de Saturn, o planetă a Probelor, dar şi a înţelepciunii, care dealtfel, guvernează şi ziua de Sâmbătă, când se va desfăşura referendumul. Esenţa pentru luna şi anul referendumului e acelaşi 4, derivat însă nu din 31, nici din 22 sau alte atâtea combinaţii, ci tot din 13, un număr de probă. Observăm la prima vedere o armonizare în detaliu între numărul numelui şi Drumul Vieţii, caz nu tocmai des întâlnit. Acelaşi număr 16 cu rădăcina 7 pentru anul naşterii, respectiv cele două cazuri analoage din numărul numelui. Treisprezece litere în nume, cifră care corespunde vibraţiei naşterii. Acum să analizăm ceea ce ne interesează cel mai mult. Numărul realizărilor obiective pentru nativ, foarte important în numerologie, îl găsim tot în Drumul Vieţii, adunând ziua naşterii cu luna. Aceasta din urmă fiind un număr maestru, 11, nu o vom reduce la cifra 2. Suma este aşadar 15, având ca esenţă 6 (15/ 6). Aceasta este cifra realizărilor obiective. Privind acum la cifra realizărilor obiective pentru data referendumului, observăm că este tot 6, dar, atenţie, derivat tot din 15. Aşadar 15/ 6, la fel ca în Drumul Vieţii, aceeaşi numerogramă, în detaliu, pentru cifra realizărilor. O armonizare perfectă, având în vedere că şi esenţa numerologică integrală a datei de 19.05.2007 este aceeaşi: 15/ 6. Acum, calculând numerologic ceea ce se numeşte tranzitul zilei favorabile (esenţa rezultată din cifra realizărilor din Drumul Vieţii nativului şi ziua de 19 din data referendumului), nu doar că avem 7 (această esenţă poate deriva din multe grupuri de cifre), ci 7 derivat direct din 16 (16/ 7), care nu e altceva decât numărul numelui (numărul personal, al persoanei, al omului). Numărătoare... inversă Esenţa 7 este aceeaşi pentru „celebrul” număr 322, atribuit “opoziţiei”. Este vorba, clar, de o bătălie, iar vibraţia lui 7 am arătat că se subliniază în mod repetat, armonic şi detaliat în numerograma preşedintelui suspendat. Data acţiunii Parlamentului are ca esenţă 14/ 5. Desprinzând din această dată cifra realizărilor, găsim aceeaşi valoare: 14/ 5. Prin excelenţă, 5 este un număr al succesului, al noului, un număr foarte dinamic, găsindu-l în această dată dublat, având o valoare energetică sporită. Personajul principal implicat în demiterea lui Traian Băsescu, Dan Voiculescu, are 5 ca număr al numelui, derivat din însumarea valorilor 1 şi 4. O armonizare cum nu se putea mai bună (5 reprezintă şi numărul personalităţii pentru Traian Băsescu, derivat din însumarea directă a aceloraşi numere, 1 şi 4, explicăm imediat). Acelaşi Dan Voiculescu are următoarea rădăcină pentru numărul literelor numelui: 13/ 4. Aceeaşi ca a preşedintelui suspendat, un număr de probă. Valoarea în sine a zilei de 19 subliniază succesul. Iar numerele 1, 5, 7, numere dinamice, Ele caracterizează acţiunea şi succesul acţiunii Parlamentului. Esenţa acestei acţiuni (acestor numere) este 13/ 4, subliniind un moment crucial, o probă, o încercare în viaţa lui Traian Băsescu. Actul Parlamentului loveşte clar în personalitatea cetăţeanului suspendat, personalitate care are ca valoare numerică… 14/ 5, derivată din doi 7 (esenţa sumei consoanelor pentru prenume, respectiv nume). Distingem două etape ale unei bătălii politice. Mai întâi sorţii de izbândă sunt în favoarea Parlamentului, iar mai apoi nu. S-ar putea ca acţiunea întreprinsă de Parlament să se întoarcă precum un bumerang împotriva acestuia, având în vedere cele detaliate până acum şi ceea ce urmează, subliniind faptul că esenţa numerologică 14/ 5, 1 şi 7 se plasează atât de simetric şi detaliat în numerograma numelui “Traian Băsescu”. Trecând acum la lucruri mai detaliate, mai “ascunse”, găsim numerele componente zilei referendumului, 1, 9, chiar ca pilon central în şirul de 6 numere al prenumelui preşedintelui suspendat. Mai mult de atât, ele sunt încadrate, la rându-le, de aceleaşi cifre, după cum puteţi observa, 9 şi 1, sporind puternic vibraţia energetică. Poate că nu e lipsit de importanţă să spunem că esenţa numărului 19, a datei referendumului este 1, subliniind astfel importanţa acestei date. Caracteristicile lui 1 le-am explicat la început şi am văzut cum numerograma numelui nativului are cinci de 1, fapt care amplifică în mod considerabil puterea de manifestare a aceste cifre în viaţa nativului. Nu puţini 1 sunt, de asemenea, în Vibraţia Naşterii. Patru de 1, patru ca număr psihic şi patru ca număr al destinului, în Vibraţia Naşterii, deci Nativul este foarte favorizat. Analiza noastră dovedeşte în detaliu acest lucru, iar din propria experienţă cred că e vorba de ceva ce am întâlnit foarte rar, atâta simetrie şi armonizare în detaliu şi observăm o extrem de mare încărcătură numerologic-energetică în aspectele pe care le-am analizat. Am subliniat că numerograma este cât se poate de favorabilă preşedintelui suspendat. Din acest punct de vedere, fără a influenţa deloc, este extrem de posibil ca preşedintele suspendat să câştige referendumul. Numerele nu au culoare politică... "
Sursa: AstroConsult.ro