"Un astrolog de la Oradea sustine - si, partial, i s-au cam adeverit prezicerile - ca poate prevedea viitorul oamenilor politici. Oradeanul Dumitru Paraschiv a publicat, nu demult, in presa locala astrograma "politichiei" romanesti, iar unele preziceri facute in ianuarie se confirma: demisia/demiterea ministrului de Externe si problemele ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, adica operatia la nas, apoi chemarea pentru explicatii la Anticoruptie.

Predictii pe termen scurt

Desi pare a fi la mintea cocosului - daca ne luam dupa sondajele de pe internet, nu cele comandate - ca Sorin Oprescu are sanse reale pentru ocuparea fotoliului de primar general, astrologul oradean pare aproape sigur ca doctorul va prelua "fraiele" Capitalei. Mai mult, fara sa stie ca Miron Mitrea a declarat ieri o posibila candidatura a lui Oprescu la presedintia Romaniei, astrologul a prezis aceasta optiune a doctorului inca de la inceputul anului. Si Adrian Nastase va candida la presedintie, dar va "lua" pana la urma sefia PSD, sustine astrologul. Pe cale de consecinta, viitorul politic nu-i va mai surade actualului lider, Mircea Geoana, care nu va "pupa" in veci nici presedintia Romaniei, nici postul de premier. Chiar PSD va intra in declin si va obtine mai putine voturi ca in 2004 (cand a adunat mai putine sufragii decat in 2000). Pe de alta parte, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, este asteptat sa reintre in politica.

Amintiri despre viitor

Nu credem ca ar mai surprinde pe nimeni predictia referitoare la cel care va "lua" presedintia Romaniei in 2009: Traian Basescu, ales probabil tot de o treime dintre alegatori, ca si in 2004."
Sursa: cancan.ro